Căsuța cu Pridvor

Căsuța cu Pridvor

În fiecare an, pe data de 1 Decembrie, proprietarii pensiunilor din ANTREC Buzău sărbătoresc Ziua Națională într-o manieră proprie. Aceștia organizează la Pensiunea Casa cu Tei sărbătoarea “Căsuţa cu Pridvor”, eveniment unde pensiunile se întrec în artă culinară şi servicii turistice.
Încă de la prima ediție a sărbătorii pensiunilor, organizatorii au lansat câte un produs turistic specific Buzăului, propus a fi promovat în anul următor. Printre produsele importante lansate de ANTREC Buzău în cadrul evenimentului ”Căsuța cu Pridvor” au fost ”Drumul sarmalelor”, un răspuns al pensiunilor buzoiene la cererea agențiilor de turism de a promova bucătăria tradițională românească, ”Nunta la Buzău”, care includea un set de obiceiuri locale puse în scenă de un ansamblu artistic, promovarea unui ghid gastronomic al pensiunilor, a cărții “Dictatura gastronomică a lui Bacalbaşa” şi lansarea decalogului pensiunilor.
În fiecare an, preparatul-emblemă al evenimentului, Tocana Națională, este oferit spre degustare întregului public participant. Turiștii se pot înfrupta, de asemenea, din exponatele culinare cu care pensiunile ANTREC se mândresc în cadrul sărbătorii de la final de an.